În primăvara anului viitor, 1966, urma să se stabilească naţionala care să meargă la turneul UEFA. La baraj, adversara ne-a fost tot URSS. În tur, la Chişinău, sovieticii s-au impus cu 1-0, având în faţă echipa: Coman – Ionescu, Anca, Vigu, Ştefan – Dincuţă, Dinu, Simionaş – Oprişan, Dumitrache, Pop. Returul s-a disputat pe Stadionul „23 August”, în deschiderea unui meci de Divizia A. România a luat conducerea cu 1-0, apoi Pop, căpitanul echipei, a ratat un penalty.
Formaţia calificată a fost desemnată într-un mod bizar, dar care era o practică frecventă pe atunci: tragerea la sorţi. Arbitrul, un iugoslav, a pus într-o bască două bilete. Se aflase că acela mototolit merge mai departe. Dar aflaseră ruşii, care s-au repezit la el, după care, căzând că aşa este, s-au bucurat ca nişte puştani.
Dar, să revenim la UTA. Cel mai important meci disputat de Coman în anul cât a jucat pentru Arad a fost cel cu Dinamo, de la Bucureşti. Meci pe viaţă şi pe moarte. Doar învingând pe Dinamo, UTA scăpa de retrogradare. S-au încercat felurite stratageme. Se aştepta o salvare provenită din aceea că antrenorul arădenilor, Coco Dumitrescu, era frate de mamă cu dinamovistul Pârcălab. Dar nu s-a rezolvat nimic. S-a încercat apoi manevra „jucător la jucător”. În funcţie de post, arădenii promiteau adversarilor câte o mie de lei după meci, în caz de victorie. Nici aşa n-a ţinut, dinamoviştii refuzând. Căpitanul UTA-ei, Ţârlea, a anunţat conducerii eşecul. S-a decis ca, în caz de salvare, fiecare jucător să primească prima stabilită pentru victorie (300 lei) şi încă 1000 – cei care ar fi trebuit daţi adversarilor. S-a jucat pe o ploaie cumplită. Să ne gândim doar la ce reprezenta atunci linia de atac a celor de la Dinamo: Pârcălab, Varga, Dumitreache, Ene II şi Haidu!
Chef, suspendare, transfer
Meciul decisiv pentru rămânerea în A a arădenilor, în poarta cărora apăra Narcis, s-a desfăşurat la Bucureşti, cu Dinamo. UTA avea nevoie numai de victorie. Şi a obţinut-o, după o partidă dramatică. Pentru oaspeţi a înscris căpitanul Ţârlea, printr-o lovitură cu capul de la 16 m, care l-a învins pe celebrul internaţional Ilie Datcu. De partea cealaltă, gazdele au beneficiat de un penalty, executat de un alt internaţional, vârful de atac Ene II, dar Coman apără!
A venit şi recompensa pentru rămânerea în Divizia A: imediat după meci s-a plecat într-un turneu în Franţa, chiar de ziua Parisului. Era vara lui 1996. turneu, vorbă să fie, a fost o frumoasă excursie, în care românii s-au distrat cu câteva echipe de cartier.
Întors în ţară, Narcis şi bunul său prieten Tzako se hotărăsc să mai facă o petrecere, Coman o invită pe verişoara lui, Valeria, sora lui Costică Toma, pe atunci studentă, la restaurantul „Opera”. După ce au condus fetele la hotel, fotbaliştii s-au dus în Cişmigiu, unde au şi dormit. Când s-au trezit, li se furaseră fâşurile şi tot ce mai aveau. Colac peste pupăză, Coco Dumitrescu i-a gonit de la tren.
Când au ajuns, până la urmă acasă, Aradul era în sărbătoare, iar Coman şi Tzako – suspendaţi pe termen nelimitat. Aşa că meciul următor, cu campioana Petrolul a fost pierdut clar: 0-5. Fundaşul a fost iertat, portarul – nu. Mai mult, a fost trimis cu forţa în armată, la pompieri. Până la urmă, toate s-au rezolvat. După un chef cu multe sticle de Murfatlar cu bărcuţa, la Giurgiu, cu Marin Anastasovici, Narcis primeşte o suspendare de un an, ratificată de FRF, dar pe care Dinamo i-a ridicat-o, deoarece devenise fotbalistul acestui club, care apoi l-a cedat Piteştului, la schimb cu portarul Niculescu. Începea vorba lui Narcis, „viaţa adevărată”.
Începe Odiseea piteşteană
Narcis Coman se pregătea să părăsească Aradul, unde realizase destule: debutul în Divizia A, selecţionarea în lotul UEFA, o aventură (singura recunoscută) cu o barmaniţă, evitarea retrogradării, prietenia la cataramă cu arbitrul Ion Igna, profesor de chimie, fost fotbalist (extremă şi fundaş stânga), primul fotbalist cu maşină (o Skoda decapotabilă), Igna locuind alături de stadion, îl invita adesea pe Narcis la masă (Igna nu bea!), unde îl aştepta împreună cu mama sa.
Drumul spre Piteşti a trecut prin Capitală. Mai exact, la clubul Dinamo, unde trebuia să depună jurământul militar. Nici măcar haine militare n-a avut, a dezbrăcat, într-un boschet, un alt soldat, nici baioneta nu ştia s-o tragă, a citit (fără să-l fi învăţat pe dinafară) jurământul şi a plecat cu preşedintele clubului Dinamo Piteşti, Puiu Rapaport, şi s-a grăbit spre Trivale, echipa la care merge urmând să joace în Cupa Oraşelor Târguri. Era secetă mare de portari la Piteşti: Niculescu plecase la Dinamo (la schimb cu Coman), Matache – la Progresul, iar Urziceanu – la Rapid. Antrenorul Ştefan Vasile, secondat de I. Ianovschi, l-a adus pe Narcis în mijlocul unui lot puternic: Ioachim Popescu, Barbu, Ilie Stelian, David, Ţârcovnicu, Prepugerl, Radu I., Dobrin, C. Olteanu, Eftimie, Ţurcan, Nagy, Zimmer, V. Kraus, Ţurcanu, C. Ionescu, Păciulete, Ioniţă, Nuţu, Jercan, Roşu, Măţăoanu, Pigulea, Vlad, Ariciu, I. Vasile.
Ce atmosferă l-a întâmpinat la Piteşti? „Viaţă şi iar viaţă!”, zice astăzi Narcis. Nu mai era disciplina de la Arad, dar fotbaliştii tot unul şi unul erau. De fapt perioada piteşteană asta a însemnat, fotbal, femei şi şpriţ. În urbe a început să se vorbească tot mai frecvent de „ochii lui Dobrin” (ţuică) şi „sufletul lui Coman” (coniac).
„Dacă am fi băut cât s-a vorbit şi s-a scris, azi aveam bălării pe morminte”, opinează Coman. A stat doi ani la Piteşti – din 1996 până în 1968. a avut cunoştinţe în echipă de la început: Pop şi Olteanu, cu care jucase în selecţionata UEFA. A fost primit cu braţele deschise de antrenori. Liderii de echipă erau, ca vârstă şi valoare, Barbu, Eftimie şi Ţârcovnicu, dar marea vedetă era Dobrin. Şt. Vasile fusese şi el portar (nu mare) la Piteşti. El a zis, încă de la venirea lui Coman: „în şase luni îl veţi uita pe Niculescu! Narcis va fi al doilea idol al oraşului, după Dobrin”. Previziunile s-au confirmat întocmai. La rândul său, L. Ianovschi l-a considerat mereu (susţine şi azi acelaşi lucru) cel mai bun portar din ţară.
Debutul la Dinamo Piteşti s-a produs cu o victorie în prima etapă de campionat – 2-0 cu Rapid, la Bucureşti, golurile fiind înscrise de Kraus şi Jercan, în timp ce la Rapid jucau Răducanu, Năsturescu, Dumitriu III, Ion Ionescu şi Codreanu.
Dan Mucenic
