IONEL MUSCALU – Îngeri de ceară, Editura Semne 2016
Una din cele mai interesante apariții editoriale din colecția „Biblioteca giurgiuveană” este romanul de debut al poetului (deja) consacrat Ionel Muscalu – Îngeri de ceară – apărută, nu întâmplător, în seria Inedit.
Elementele de noutate absolută pentru proza acestui timp şi spaţiu sunt numeroase şi, aşa cum arăta Dan Mucenic în postfaţa cărţii, „construcţia şochează printr-un soi de avangardism târziu, în sensul volumului ideal visat de G. Apollinaire, loc în care paginile, oricum aranjate, ar avea, în final, acelaşi înţeles”.
Prozele distincte ca ambianţă şi ton alternează continuu, conturând o existenţă românească gri, traumatizată de multe ori, pusă în oglindă cu o existenţă occidentală cu alte valori şi deziderate. Contrastele sunt puternice şi adânc resimţite de lectorul familiarizat cu cele două lumi, consubstanţialitatea romanului fiind dată de scriitura modernă în care metafora şi stilul direct completează tabloul unei creaţii postmoderne tributară în egală măsură poeziei şi prozei realiste într-o „ţesătură de cuvinte” care-i lasă cititorului libertatea de înţelegere.
„Proprietarul de frunze” care „respiră brume” nu-şi trădează în proză condiţia de poet, transfigurată în exprimări metaforice şi treceri abrupt-şocante de la poezie la statistici dure şi realităţi crunte, provocând curiozitatea lectorului cu fiecare pagină parcursă. Multitudinea de faţete şi planuri care se contopesc într-o construcţie captivantă, plină de surprize şi „admirabile capcane”, dă coerenţa unui roman douămiist cu un final deschis oricărei interpretări.
Mircea Cărtărescu spunea în „Orbitor” că, de multe ori, „cele mai bune cărţi nu se pot povesti, aşa cum nimeni nu poate povesti lumea!”
Rămâne, aşadar, să descoperiţi singuri în acest roman scris „din morală, poezie, durere” veritabile delicii literare ale unui scriitor care-şi demonstrează cu fiecare pagină deplinătatea maturităţii artistice.
CAMELIA FILIP
