Magia ipotezelor

      Niciun comentariu la Magia ipotezelor

sigla

Ipotezele, în literatura, sunt semne ale fascinaţiei stârnite de o carte sau alta, de un autor sau altul. Mărturisesc a-l socoti ca scriitor, dacă nu de căpătâi, cel puţin extrem de drag, pe Mateiu I. Caragiale. „Remember” şi „Craii de Curtea-Veche” sunt texte pe care le-am citit, de la descoperirea lor, în primii ani de liceu, de sute de ori. Am încercat, de fiecare dată, să pricep cum şi de unde i-a venit lui Mateiu ideea unor scrieri aşa de atipice. Ar putea exista influenţe ale altor scriitori, români sau străini, cu excepţia celor menţionaţi chiar de el în respectivele proze? După repetate căutări – obsesive, le-aş zice – prin cărţile apărute înainte de tipărirea „Crailor…”, am avut o revelaţie, pe care m-am simţit obligat să o transmit şi elevilor mei. Pentru că ipoteza era de-a dreptul tulburătoare, ca să nu spun chiar neverosimilă. Seducătorii – prin fantazare şi exhibare a viciilor – eroi ai romanului preveneau, mi-am dat eu cu presupusul, din lumea ficţiunilor didacticului şi dogmaticului Ioan Slavici!

Îmi imaginam, în amănunt, totul: cartea lui Slavici, dăruită de acesta, cu călduroasă dedicaţie, prietenului I.L.Caragiale; împachetarea ei în bagajele care au luat drumul Germaniei; aşezarea volumului, la Berlin, pe raftul unei biblioteci; prima lectură a sa, făcută de Mateiu; eventualele lui însemnări pe marginea cărţii; lungile meditaţii prilejuite de acel fragment. Eram extrem de curios dacă şi elevii mei aveau să sesizeze paragrafele cu pricina şi dacă aveau să aibă, la rându-le, revelaţia descoperirii.

Am pornit-o, în discuţiile cu ei, de departe. Le-am cerut, aproape din senin, să recitească atent „Craii…”, ca roman subiectiv, de acută şi persistentă modernitate. Le-am dat ca temă selectarea episoadelor-cheie ale cărţii. Apoi, prin comparaţie, insistând asupra aspectului didactic al cerinţei, le-am solicitat să revadă, în amănunt, romanul tradiţional şi obiectiv „Mara” de I. Slavici. Distanţa imensă dintre cele texte a fost imediat sesizată. S-a mers cu comentariile până la a se afirma că atmosfera romanelor este nu doar distinctă, ci de-a dreptul opozabilă. Ajunsesem foarte aproape de momentul producerii magiei. I-am îndemnat pe tinerii mei discipoli să comenteze pasajele semnificative alese de ei din „Mara”. Victorie! Una dintre eleve, căreia-i cunoşteam minuţia lecturilor şi mizam pe ea, a adus în discuţie momentul în care, într-o seară, în decorul unei podgorii la vremea culesului, Persida discută cu Burdea, un coleg de şcoală al viitorului ei soţ, Naţl. Ce află de la Burdea, cinicul şi noncorformistul intelectual, o uluieşte. Află că noaptea e timpul oamenilor de spirit; că noaptea e, de fapt, plinul de zi al cugetului, atunci când tavernele se umplu de artişti care nu istovesc, până-n zori, să povestească, să dezbată, să confrunte idei, să viseze cu ochii deschişi, asemenea Povestitorului sau lui Pantazi, eroii Mateiului. Iată, aşadar, lumea „Crailor…”, in nuce! Şi unde? Tocmai la ursuzul şi, uneori, cenuşiul Slavici!

O asemenea descoperire nu revoluţionează nimic. Ea produce doar bucuria intensă a iubitorului de lectură, care îşi vede personajele dragi ţinându-se de mână şi aflate în companii dintre cele mai ciudate. Învăţătorul Slavici şi dandy-ul Mateiu! Cine s-ar fi aşteptat? Iată, însă, că e posibil, cum la fel de posibil este ca Mircea Eliade să-l fi urmat pe Mateiu, precum acesta pe Slavici. Dar asta vă voi spune-o cu un alt prilej. Chiar dacă nu-i, ca şi cele de mai sus, decît o bănuială fără de temei în real. Dar fascinantă.

Dan Alexandru Mucenic

biblioteca-judeteana-giurgi

Share Button

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Enter Captcha Here : *

Reload Image