Prăpastia moralităţii

      Niciun comentariu la Prăpastia moralităţii

Morala, dar mai cu seamă exerciţiul său, reprezintă un soi de baricadă. De-o parte şi de alta a sa, oameni cu convingeri morale diferite se confruntă sau făptuiesc, fiecare, după propriu-i cod etic. Acuzele ţâşnesc, fără contenire, încercând să se acopere unele pe altele. Dar mai ales dialogul dintre generaţii se poartă la acest nivel. Tinerii de astăzi în acuză pe vârstnici de multe rele – făptuite ori ba, în dozaje cărora nimeni nu mai stă să le stabilească în mod precis. Cei „vechi” au clacat în faţa orânduirii trecute, s-au lăsat ademeniţi de avantaje, au scris contra propriei lor conştiinţe etc.. Despre cei „noi” se zice că sunt lipsiţi de cultură, înrobindu-se de bună voie pentru lux şi notorietate, dedându-se desfrâului şi publicităţii deocheate.

Sunt, fireşte, exagerări şi într-o tabără, şi-n cealaltă. Dar pe cine interesează, până la urmă, adevărul şi, mai ales, cine ştie care este acel adevăr?

Meditam la toate acestea cu mâhnire, văzând cum sunt trataţi – de sus, cu ostilitate – mari scriitori care au fost, lăsând opere solide, dar şi cum se atacă între ei tinerii şi maturii momentului, reproşându-şi defecte, dezertări, coterii şi câte alte mizerii, pe care scoaterea în public le face şi mai blamabile, dar şi mai fetide decât vor fi fiind în realitate.

Mi-a revenit în memorie, cu aceste prilejuri (prea des repetate) o tabletă a lui Geo Bogza, intitulată „Laser”. Am căutat-o, am găsit-o şi v-o ofer, fără a-i adăuga vreun comentariu. Citiţi-o şi judecaţi.

„Ştiind că nu făcuse de-a lungul unei întregi vieţi niciun compromis, că în epoca de afirmare a generaţiei lui deschisese şi închisese atâtea expoziţii fără să vândă un tablou, că refuzase orice comandă care l-ar fi abătut de la crezul său, că nu se plecase în faţa nimănui, că numai într-un târziu izbutise, prin tărie de caracter, să se apropie de sfârşitul vieţii fără să fi strâns niciun fel de avere, bătrânul şi singularul pictor îşi închipuise că n-ar putea fi decât decât iubit de noile generaţii ce începeau să mânuiască penelul.

Până într-o zi când un prieten, cronicar plastic la curent cu tot ceea ce se întâmpla şi foarte lucid, a ţinut să-l informeze:

– Dragul meu, trebuie să ştii că tineretul te detestă.

– Mă detestă, de ce?

– Din pricina prea marii tale intransigenţe morale.

– Din pricina prea marii mele intransigenţe morale? Iar eu, pe când eram tânăr, fusesem pe punctul să mă sinucid fiindcă mi se părea că nu găsesc în jurul meu destule exemple de intransigenţă morală!

Rostind aceste cuvinte, în ochii lui se căsca golul unei negre prăpăstii.”

DAN ALEXANDRU MUCENIC

Share Button

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Enter Captcha Here : *

Reload Image