Categorie: 2017

Arta banalizării

„Jocul vieţii şi al morţii în deşertul de cenuşă” se intitula, baroc, una dintre piesele lui Horia Lovinescu. A trăi şi a dispărea în cenuşiu. A fi ca şi cum… Read more »

Share Button

Romanul hedonist – autor Octavian SOVIANY

Romanul Dorinei Georgescu, Ţărmul sculp­tat (Editura Semne, 2015), este una dintre  acele cărţi care se pot citi cu plăcere, la sfîrşit de săptămînă sau într-o vacanţă (fireşte nu de cititorii… Read more »

Share Button

Prăpastia moralităţii

Morala, dar mai cu seamă exerciţiul său, reprezintă un soi de baricadă. De-o parte şi de alta a sa, oameni cu convingeri morale diferite se confruntă sau făptuiesc, fiecare, după… Read more »

Share Button

Îmblânzitorul de vorbe, alchimistul înţelesurilor

                Despre Geo Bogza vreau să spun. Scriitor care, după vorba cronicarilor, mi-a fost mult drag. L-am citit din doască-n doască. Unele dintre zicerile sale m-au urmărit ceva vreme. L-am… Read more »

Share Button

Pocnet de nervi

Traversez, uneori, câte o perioadă rea. Fadă sau încrâncenată. Atunci îmi simt nervii pocnindu-mi, întinşi peste poate, şi privesc nepăsător la cărţile recent cumpărate şi strânse într-un şir mustrător. Lectura… Read more »

Share Button